* Procesul de autorizare a fuziunii celor două fonduri din Pilonul II cuprinde două etape, prealabilă şi definitivă. Autorizarea definitivă a fuziunii va putea fi decisă numai după o consultare a participanţilor cu privire la noile condiţii ale fondului absorbant.
* Administratorii fondurilor care fuzionează trebuie să facă public anunţul de fuziune a celor două fonduri de pensii administrate privat prin publicarea acestuia în cel puţin două cotidiane de circulaţie naţională şi pe website-urile celor doi administratori.
* Administratorul fondului absorbit va trimite participanţilor, în scris, cu confirmare de primire, noile condiţii ale prospectului fondului absorbant şi îi va informa asupra posibilităţii de transfer fără penalităţi. Astfel, în termen de 90 de zile calendaristice de la data publicării anunţului privind fuziunea, participanţii care nu sunt de acord cu noile condiţii ale fondului absorbant se vor putea transfera fără penalităţi de transfer la un alt fond de pensii.
* Preluarea participanţilor care nu s-au transferat de la fondul de pensii absorbit la fondul de pensii absorbant cât şi preluarea activelor rămase după transferul participanţilor la alte fonduri de pensii administrate privat se vor efectua după obţinerea autorizării definitive a fuziunii, atunci când va începe derularea efectivă a operaţiunii de fuziune a fondurilor de pensii administrate privat.
* Începând cu data comunicării deciziei de autorizare prealabilă a fuziunii fondurilor de pensii, administratorului îi este interzisă încheierea de noi acte individuale de aderare la fondul de pensii absorbit.
sursa: www.csspp.ro