Categorie : Informatii

Ce faci în caz de accident? Ghidul tău RCA

..............................................................................................................................................................................................................

Ce este RCA?

Asigurarea RCA este o asigurare prin care terţii prejudiciaţi primesc despăgubiri pentru daunele materiale și/sau decesul ori vătămările corporale suferite în urma unui accident auto care a fost produs din vina conducătorului auto asigurat.


La ce foloseşte RCA?

Scopul acestei asigurări este ca cel păgubit să primească despăgubiri pentru daunele suferite, indiferent de situaţia materială a celui care a produs paguba.


Poliţa RCA despăgubeşte:

• vătămările corporale sau decesul celui pe care l-ai accidentat
• orice tip de pagube materiale pe care le-ai provocat (ex.: ai avariat un vehicul, un stâlp, un imobil etc.)
• pagubele rezultate din lipsa de folosinţă a vehiculului avariat
• cheltuielile de judecată plătite de către cel nevinovat (numai în cazul unui proces).


Când circuli în străinătate

Poliţa RCA este valabilă în toate statele menţionate în conţinutul acesteia. Dacă circuli în alte state decât cele menţionate, trebuie să îţi iei o asigurare Carte Verde.


RCA nu este CASCO!

Asigurarea RCA nu acoperă şi pagubele suferite de maşina ta în cazul în care ai fost găsit vinovat de producerea unui accident. Pentru a-ţi proteja maşina îţi trebuie o poliţă CASCO.


Ce se întâmplă dacă nu ai RCA?

Vei fi penalizat cu:
• amendă între 1.000 şi 2.000 RON
• reţinerea certificatului de înmatriculare
• reţinerea plăcuţelor de înmatriculare

Dacă vei fi găsit vinovat de produ- cerea accidentului respectiv şi nu ai RCA, vei plăti toate despăgubirile din propriul buzunar!


Unde închei o poliţă RCA?

Poţi încheia o poliţă RCA la:
• sediile oricăreia dintre companiile de asigurări autorizate
• brokerii de asigurare care pot încheia în numele companiilor poliţe RCA
• agenţii mandataţi ai companiilor de asigurări.

Poliţa RCA se emite electronic începând cu 1 ianuarie 2010

În momentul încheierii asigurării, vei primi un imprimat cu datele tale şi cu numărul poliţei, împreună cu vigneta pe care trebuie să o lipeşti pe parbriz în partea din dreapta jos.

Ce faci în caz de accident?

Accident cu victime

Dacă au existat răniţi:
• nu părăsi locul accidentului până la venirea unui echipaj al Poliţiei Rutiere
• Poliţia îţi va încheia procesul verbal, va stabili vinovăţia şi îţi va elibera autorizaţia de reparaţie pentru vehicul
• şoferul găsit vinovat va da o copie a poliţei sale RCA celuilalt şofer.


Accident uşor

Dacă accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale:

• mergeţi împreună la secţia de Poliţie Rutieră pe raza căreia a avut loc ac- cidentul
• Poliţia va încheia procesul verbal, va stabili vinovăţia şi îţi va elibera autorizaţia de reparaţie pentru vehicul
• şoferul găsit vinovat va da o copie a poliţei sale RCA celuilalt şofer.

sau

• completează împreună cu celălalt şofer un singur formular de constatare amiabilă şi păstrează una dintre cele două foi autocopiative
– dacă ai pretenţii de despăgubire trebuie să depui formularul la compa- nia de asigurare a celuilalt şofer
– dacă nu ai pretenţii de despăgubire trebuie să îl depui la compania ta de asigurări.

Pentru mai multă siguranţă, mergi împreună cu celălalt şofer, cu formu- larul de constat amiabil completat, la un centru de daune al uneia dintre companiile voastre de asigurare RCA.


Poţi utiliza constatarea amiabilă numai în următoarele condiţii:

• eşti de acord, împreună cu celălalt şofer, să utilizaţi formularul de constatare amiabilă
• nu au existat persoane vătămate corporal sau decedate
• au fost implicate numai două vehicule
• nu au fost avariate şi alte vehicule/clădiri/bunuri


Despre constatarea amiabilă:

• completarea formularului nu reprezintă o recunoaştere a vinovăţiei (aceasta va fi stabilită ulterior de către companiile de asigurări)
• completează cât mai corect şi complet rubricile din formular
• dacă ai completat formularul de constatare amiabilă, nu mai poţi merge la Poliţie în cazul în care ai nemulţumiri asupra stabilirii vinovăţiei
• compania de asigurări este obligată să rezolve cazul în baza formularului şi nu te mai poate trimite la Poliţie.


Ce este Bonus-Malus?

Este un sistem care corelează prima de asigurare RCA cu numărul de accidente pe care le produci. Astfel:

• dacă nu ai fost vinovat de producerea vreunui accident pe parcursul ultimului an, vei beneficia de o reducere de 5% (dacă vei încheia poliţa pe 6 luni) sau de 10% (dacă vei încheia poliţa pe 1 an)
• dacă ai fost găsit vinovat în totalitate sau doar parţial de producerea accidentului de circulaţie, vei plăti mai mult pentru asigurarea RCA când o reînnoieşti, indiferent de compania de asigurări pe care o alegi pentru noua poliţă.

În acest caz, preţul asigurării se poate mări cu minim 50% (pentru un singur accident) şi cu maxim 200% pentru 3 sau mai multe accidente.


Cum obţii despăgubirea?

• trebuie să înștiinţezi societatea de asigurări a persoanei vinovate de producerea evenimentului, precizând cauzele şi împrejurările producerii accidentului
• inspectorii de daună vor efectua constatarea avariilor, vor deschide dosarul de daună și îţi vor înmâna ţie sau reprezentantului tău legal nota de constatare
• dacă ai fost lovit de o maşină înmatriculată în stăinătate, te adresezi Biroului Asigurătorilor Auto din România (www.baar.ro)


Ce documente trebuie să ai la tine când ajungi la asigurător?

• formularul de constatare amiabilă completat de ambii conducători auto implicaţi în accident sau procesul verbal eliberat de Poliţie
• permisul de conducere
• actul de identitate
• certificatul de înmatriculare a vehicu- lului
• cartea de identitate a vehiculului
• procura notarială de la proprietarul persoană fizică, în cazul în care vehicu- lul nu-ţi aparţine sau împuternicire de la proprietarul persoană juridică.


Ai dreptul să îţi alegi singur service-ul în care îţi vei repara maşina!

Service-ul nu îţi poate fi impus de compania de asigurări. Cel mult, ţi se poate recomanda unul pentru a micşora timpul în care îţi vei recupera maşina după reparaţie, nemaifiind nevoie să aştepţi ca asigurătorul să facă plata către service.

Dacă alegi să plăteşti singur reparaţia maşinii, poţi merge cu documentele ce fac dovada plăţii la asigurător pen- tru a-ţi recupera banii.


Poţi solicita plata despăgubirii înainte de reparaţia maşinii!

Categoric da! În această situaţie, asigurătorul este obligat să stabilească valoarea despăgubirii în funcţie de preţurile pentru piese, părţi compo- nente, materiale şi manoperă necesare reparaţiei, practicate de către unităţile de specialitate, prevăzute în sistemele pentru evaluarea daunelor auto şi/sau cataloagele pentru piese de schimb.


Despăgubirea se plăteşte şi dacă persoana vinovată:

• a condus maşina fără aprobarea proprietarului
• a produs accidentul cu intenţie
• a condus maşina având permisul de conducere suspendat (sau fără permis de conducere)
• a produs pagube altor vehicule/ proprietăţi în timp ce săvârşea o infracţiune sau încerca să se sustragă de la urmărire. În aceste situaţii, asigurătorul va recupera valoarea despăgubirii de la persoana vinovată.

Compania de asigurări nu va plăti despăgubirea dacă ambele maşini implicate în accident au acelaşi proprietar.

Sursa: CSA

..............................................................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................................................
Informatii similare
..............................................................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................................................
Cele mai citite articole
.................................................................................
  • No results available
.................................................................................
Atentie la escrocherii
.................................................................................
Ce faci în caz de accident? Ghidul tău RCA
Protejează-ţi casa! Asigură-te!
O vacanţă asigurată! Ghidul tău de călătorii în străinătate
Protejează-ţi viaţa si ASIGURĂ-TE! Ghidul tău în asigurări de viaţă
.................................................................................