Miercuri, 4 noiembrie, primul schimb de opinii de la noua comisie specială a Parlamentului European a fost deschis de preşedintele acesteia, liberalul german Wolf Klinz. Deputaţii europeni au spus în cadrul reuniunii că recenta criză nu s-a terminat încă şi că UE are nevoie de un echilibru între dezvoltarea economică şi justiţia socială.
Raportoarea Pervenche Berès (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Franţa), care va redacta raportul interimar, a arătat care sunt obiectivele comisiei speciale, obiective ce se concentrează pe trei domenii: financiar, economic şi social. Doamna Berès a vorbit şi despre mandatul comisiei, care ar putea fi o strategie de ieşire din criză sau una de găsire a unei noi abordări, dumneaei preferând a doua opţiune.
Creşterea economică nu trebuie să scoată din joc principiile europene
În cadrul reuniunii, deputaţii europeni au arătat faptul că încă nu am ieşit din criză. Pascal Canfin (Verzi/ALE, Franţa) a spus că „ne aflăm din nou într-o perioadă de speculaţii“. Doamna Berès a răspuns că înfiinţarea unei comisii speciale pentru criza financiară, economică şi socială arată tocmai faptul că recenta criză nu s-a terminat încă, aşa cum cred mulţi în SUA.
Deputatul european Othmar Karas (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Austria) a cerut o gândire „deschisă şi pragmatică“. Sergio Cofferati (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Italia) a adăugat: „Trebuie să ne concentrăm asupra aspectelor specifice ale crizei, pentru a redefini modelul competitiv european, dar şi pentru a defini liniile roşii ce nu trebuie depăşite“.
Responsabilitate şi spirit de întreprindere
„Trebuie să cerem responsabilitate din partea celor care nu au respectat standardele şi să promovăm spiritul de întreprindere drept o altă faţă a justiţiei sociale“, a spus în cadrul dezbaterii deputatul european Gay Mitchell (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), Irlanda).
Comisia specială pentru criza financiară, economică şi socială a fost înfiinţată pe 7 octombrie 2009. Are un mandat de 12 luni, ce poate fi prelungit. Comisia are 45 de membri şi are obiectivul de a analiza şi evalua dimensiunea crizei financiare, economice şi sociale, impactul acesteia asupra Uniunii şi statelor sale membre, şi de a propune măsuri corespunzătoare în scopul reconstruirii pe termen lung a unor pieţe financiare solide şi stabile.
Sursa: http://www.europarl.europa.eu